Toate propunerile din Uniunea Europeană sunt fondate pe o bază solidă de cunoştinţe şi investigaţii. Comisia industriei, cercetării şi a energiei-ITRE a condus două studii pe subiectul protejării datelor la nivel european, impactul acestora asupra inovaţiei şi întreprinzătorilor. Cuvântul ”european” face referire la fiecare ţară membră a Uniunii Europene.
Bruxelles şi instituţiile europene sunt foarte expuse lobby-ului industriilor, iar cele mai multe din industriile care sunt implicate în acest lobby sunt americane. Corporaţiile americane precum Microsoft, Apple, Google şi Facebook au un loc fix în randul celor care încearcă să ne influenţeze liderii şi politicienii în mod constant. Din cauza faptului că Statele Unite ale Americii nu au nici o legislaţie la nivel federal referitoare la protecţia datelor, aceste companii argumentează deseori faptul că regulamentul cu privire la protecţia datelor ar fi în detrimentul inovaţiei şi al progresului.
Merită menționat faptul că rezultatele pe care le vom prezenta mai jos nu au reușit să afecteaze în nici un fel Comisia ITRE. Cu toate că regulamentul privind protecţia datelor s-a dovedit a fi destul de permisiv pentru europeni, Comisia ITRE a aplecat urechea spre lobby-ul american în ciuda faptului că acest lucru aduce un dezavantaj competitiv pentru organizatiile europene!
Raportul Comisiei ITRE Data Protection Review : Impact on EU Innovation and Competitiveness din Decembrie 2012 pare să indice însă că Europa a devenit fruntaşă în technologii care protejează confidenţialitatea datelor din simplul motiv că există legi de protecţie a datelor. Studiul mai arată că o puternică protejare a datelor în Europa poate oferi micilor întreprinderi europene un avantaj, din moment ce este evident că acele companii ce intenţionează să beneficieze de mari baze de date par a fi companiile străine care se ocupă cu serviciile de socializare sau alte tipuri de servicii. Totodată, menţionează faptul că legile de protecţie a datelor din Europa au determinat companiile europene să creeze metode de a susţine astfel de servicii direcţionate către utilizatori fără ca acestea să identifice în mod direct respectivii utilizatori.
Acest studiu a urmat primului report al Comisiei Does it Help or Hinder ? – Promotion of Innovation on the Internet and Citizens’ Right to Privacy care menţionează şi el faptul că legile europene de protecţie a datelor pot afecta inovaţia şi competiţia în unele domenii importante în Uniune. Cu toate acestea, studiul iîncurajează această legislaţie ca fiind una necesară pentru ca societatea să poata oferi cetăţenilor garanţii şi dreptul la confidenţialitate. Conducerea şi impunerea de reguli din iniţiativă proprie nu funcţioneaza eficient ca o unealtă capabilă să garanteze cetăţenilor confidenţialitatea – companiile pur şi simplu nu sunt capabile sau suficient de binevoitoare pentru a prelua responsabilitatea dezvoltării unei societăţi care să permită buna funcţionare a acestor iniţiative.
Aşadar, Comisia de Industrie, Cerectare şi Energie a organizat în Decembrie 2012 o şedinţă, concentrată pe implicările industriale ale regulamentului privind protecţia datelor. Mai jos poţi vizualiza una din prezentările şedinţei, anume raportul lui Seda Gürses privind tehnologiile ce încurajează confidenţialitatea. Aceasta arată clar că exista numeroase oportunităţi de a păstra confidenţialitatea şi puterea privată asupra informaţiei şi a vieţii personale chiar şi fără a apela la industria Americană.